Publicat pe

Domeniul Catleya

Domeniul Catleya, situat în regiunea Corcova din România, are un trecut bogat. In plină perioadă La Belle Epoque, prinţul Anton Bibescu, Marcel Proust şi prietenii lor degustau la Paris, în timp ce evocau florile de păr din acel loc mitic, vinurile de Corcova.

Bibescu, prinţul multitalentat de origine româno-francofilă, a fost cel ce a hotărât să-şi extindă via pe cele mai frumoase şi bogate dealuri de la Corcova. Ajutat de agronomul francez Sauget, le-a dat acelor vinuri calităţile şi renumele lor.
Proust, admirator şi bun prieten al lui Bibescu, a dorit să i se alăture la Corcova, dar boala l-a împiedicat să călătorească.

Evocarea acestui loc a rămas însă prezentă în scrierile sale, ba chiar Bibescu a inspirat unul dintre personajele principale din romanul În căutarea timpului pierdut.

În această capodoperă literală a lui Marcel Proust, orhideea Catleya este simbolul iubirii.

« Tocmai i-am scris recent doamnei Noailles cerându-i să creadă şi să îţi spună că nume scumpe precum Corcova mi-au fost, de asemenea, familiare şi dulci ca Senlis şi de mii de ori mai scumpe decât Bonnetable, şi că mă agit mereu pentru a le vedea într-un comunicat de presă. » 
Marcel Proust

 

După anul 2007, trei francezi pasionaţi de vinuri şi îndrăgostiţi de România, au ales această imagine proustiană pentru a simboliza vinurile obţinute din viile replantate pe vechile pământuri ale prinţului Bibescu. Aşadar, aceştia trei sunt creatorii domeniului Catleya.

Pe domeniul Catleya au fost plantate patru soiuri de struguri: Merlot, Cabernet sauvignon, Cabernet franc şi Syrah. Aceste soiuri nobile au parte la Corcova de toate condiţiile necesare pentru a-şi releva potenţialul.

Freamăt

 

Degustarea acestui vin, elaborat cu cea mai mare atenție la domeniul Catleya, este oportunitatea de a trăi o experientă senzorială unică. Paleta culorilor, bogăția aromelor și savorilor, totul evocă Corcova descrisă de Marcel Proust, viile ei înflorite si dealurile însorite.

Laurent Pfeffer, œnolog-producător

La Rafinat.ro gasiti intreaga gama a produselor domeniului Catleya.