Descriere
Pagaia Rosu, Hamangia
Culoare roșu intens, violet pe robă. Miros fructat, cu note de vanilie plăcute, fine, datorită învechirii la barique timp de 6 luni. Gustativ echilibrat cu tanini blănzi, spicy pe final. Postgust foarte remanent.
“Pagaia este vinul vinurilor noastre. Cel mai cel. Un vin în care ne punem toată forța și pentru care tragem tare să iasă exact așa cum trebuie să iasă. Sau chiar un pic mai bine de atât. Unul cu care vrem să arătăm ceea ce putem noi mai bun și care trebuie să le tragă și pe celelalte după el.” – Crama Hamangia
Hamangia este crama pozitionate la cateva vasle distanta de Gura Portitei in Delta Dunarii. Un loc plin de liniste, soare, bogatia naturii si vinuri bune create din pasiunea coapta sub soare doborgean, între ape, la câteva rânduri de stuf distanță de lacul Golovița și celelalte lagune. În momentul acesta Crama Hamangia semnează producția a trei game de vin: Ataman, Pagaia și Kultura si isi intinde viile pe o suprafata de 45 hectare.
Sunt game care explorează gustul și soiurile cramei plantate în mod diferit. Pe care te invităm să le cunoști mai de aproape.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.