Specialitate a VINARTE în toate formele de vinificare, Cabernet Sauvignon-ul Castel Bolovanu nu-și dezminte renumele nici atunci când e prezentat ca rose! Un amuse-bouche lichid pentru tot parcursul mesei!
Castel Bolovanu, Roze, Crama Vinarte, 750 ml SGR
24,80 lei
Descriere
Castel Bolovanu Roze, Vinarte
Specialitate a VINARTE în toate formele de vinificare, Cabernet Sauvignon-ul Castel Bolovanu nu-și dezminte renumele nici atunci când e prezentat ca rose! Băutorilor conștiincioși le sunt evidente aromele de fructe negre, bine susținute de gustul solid construit, astfel încât să fie deopotrivă înviorător și echilibrat, gastronomic. Un amuse-bouche lichid pentru tot parcursul mesei!
“Vinul este poezia pământului. Vinarte, în cele trei domenii de renume pe care le deţine, Dealu Mare, Sâmbureşti şi Mehedinţi, şi-a propus să culeagă aceste versuri şi să le adune într-o colecţie. Am asamblat tradiţia şi potenţialul excepţional al viilor noastre cu tehnica de vinificare modernă, fară a neglija geniul uman care le produce, în speranţa de a fi reuşit să contribuim la naşterea unei noi generaţii de mari vinuri româneşti. Măsura reuşitei o putem avea numai de la cei care vor dori să guste vinurile pe care specialiştii Vinarte şi-au pus semnătura.” SERGIO FALESCHINI – Preşedinte Vinarte
Informații suplimentare
Culoare vin | ROSE |
---|---|
Tip vin | SEC |
Soi struguri | Cabernet Sauvignon |
Regiune | SAMBURESTI, OLT |
Crama | VINARTE |
Origine vin | ROMANIA |
Alcool | 12,5% |
Volum | 750 ml |
Temperatura de servire | 6-8°C |
Garantie SGR | 0,50 lei / sticla, DA |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.