Castel Bolovanu, Roze, Crama Vinarte, 750 ml

21,80 lei

Specialitate a VINARTE în toate formele de vinificare, Cabernet Sauvignon-ul Castel Bolovanu nu-și dezminte renumele nici atunci când e prezentat ca rose! Un amuse-bouche lichid pentru tot parcursul mesei!

Descriere

Castel Bolovanu Roze, Vinarte

Specialitate a VINARTE în toate formele de vinificare, Cabernet Sauvignon-ul Castel Bolovanu nu-și dezminte renumele nici atunci când e prezentat ca rose! Băutorilor conștiincioși le sunt evidente aromele de fructe negre, bine susținute de gustul solid construit, astfel încât să fie deopotrivă înviorător și echilibrat, gastronomic. Un amuse-bouche lichid pentru tot parcursul mesei!

“Vinul este poezia pământului. Vinarte, în cele trei domenii de renume pe care le deţine, Dealu Mare, Sâmbureşti şi Mehedinţi, şi-a propus să culeagă aceste versuri şi să le adune într-o colecţie. Am asamblat tradiţia şi potenţialul excepţional al viilor noastre cu tehnica de vinificare modernă, fară a neglija geniul uman care le produce, în speranţa de a fi reuşit să contribuim la naşterea unei noi generaţii de mari vinuri româneşti. Măsura reuşitei o putem avea numai de la cei care vor dori să guste vinurile pe care specialiştii Vinarte şi-au pus semnătura.” SERGIO FALESCHINI – Preşedinte Vinarte

Informații suplimentare

Culoare vin

ROSE

Tip vin

SEC

Soi struguri

Cabernet Sauvignon

Regiune

SAMBURESTI, OLT

Crama

VINARTE

Origine vin

ROMANIA

Alcool

12,5%

Volum

750 ml

Temperatura de servire

6-8°C

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.