Descriere
VIGNERON, Sauvignon Blanc, Ecologic, Domeniile Franco Romane
DOC-CMD Dealu Mare
Un Sauvignon Blanc pursânge, obţinut din struguri BIO, care se recomandă prin trei caracteristici esenţiale: prospeţime, discreţie şi eleganţă – un vin adresat mai degrabă amatorilor stilului de “lume veche”.
Culoarea este galben foarte deschis, iar nasul, reţinut, vine cu citrice verzi, ardei gras şi note calcaroase.
Corpul suplu are o excelentă aciditate şi alcool bine evidenţiat.
Gustul aduce un mix de grapefruit alb, soc şi lime, la care se adaugă senzaţii de ierburi condimentate.
Postgustul, lung şi revigorant, lasă impresii de citrice amărui şi aluzii saline.
Foarte potrivit împreună cu peşte, brânzeturi proaspete sau paste cu sos alb.
Povestea începe cu un vizionar. Paşii noştri se îndreaptă către Dealu Mare, între Gura Vadului şi Săhăteni, unde Denis Thomas, proprietar şi vinificator din Burgundia pune bazele primei plantaţii viticole BIO din România, crama fiind primul producător de vinuri certificate BIO din România (începând cu 2006). Asistat de o echipă de specialişti români şi francezi, Denis Thomas preia şi dezvoltă o plantaţie de 45 de hectare, într-o zonă din Dealu Mare, unde terroir-ul, similar celui din Burgundia, permite producerea de vinuri româneşti în spirit franţuzesc.
Începând cu anul 2020, Domeniile Franco-Române aparţin unui grup de investitori români care intenţionează să-şi valorifice pasiunea pentru viticultură pentru a aduce vinurile cramei mai aproape de consumatorii din România dar şi de cei din străinatate. Misiunea investitorilor vizează modernizarea cramei, extinderea capacităţii de stocare şi de vinificaţie, dar şi dezvoltarea plantaţiei BIO.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.